Multumesc!

Azi m-am asezat confortabil la locul meu din bucatarie si dupa ce am scris repede o stire (deh! trebuia onorat serviciul ) mi-am zis ca n-ar fi rau sa las aici, ca amintire, cateva ganduri asternute pe hartie. Le-am scris demult, intr-o seara tarzie de toamna, in care prea plinul sufletului meu a dat pe dinafara…de drag si dor… de oamenii din viata mea. Nu stiu de ce si cand mi-a venit sentimentul, emotia, trairea dar daca tot a venit, zic eu, atunci sa stam de vorba. Si am taifasuit…Si stand de vorba, la o ceasca de nesomn, am inteles ca in drumul meu pe unii i-am ranit, pe altii i-am iubit, pe unii si altii i-am ranit si i-am iubit in acelasi timp, pe unii i-am doftoricit, pe altii doar i-am ascultat, unii m-au facut sa cresc, altii au vrut sa ma faca sa cred ca sunt mica, unii imi sunt aproape, altii departe. Si unii si altii sunt pretutindeni…Prieteni sau doar simple cunostinte, fiecare cu povestea lui (sau a ei) de viata, fiecare cu momentul si rolul sau in “povestea unui spirit calator”. Mi-ar placea sa-i numesc dar nu stiu daca am acceptul lor asa ca mai bine nu…se stiu ei si cu siguranta se vor regasi printre randuri Despre unii am mai scris, pe altii ii port doar in inima…Cu drag, cu dor, cu recunostinta pentru tot ce mi-au dat: cunoastere, intelegere, prietenie, iubire, intelepciune, marinimie, adevar. Va pretuiesc dragii mei pentru ca mi-ati permis sa fac parte din existenta voastra si ca ati ingaduit sa ne intalnim! Multumesc!